Clocit indelung de un Parlament in care interesele de grup transpartinice au prelevat, uninominalul s-a vadit deja, cel putin pentru actualele alegeri, o solutie prost pregatita, accentuand carentele sistemului politic existent.
S-a observat, de altfel, inca de la stabilirea colegiilor, ca delimitarea acestora s-a realizat in functie de aspiratiile guvernantilor si ale sustinatorilor lor din alte partide. "Granitele" acestor teritorializari electorale au fost trasate - uneori - nefiresc, dupa numarul de primarii detinute de partidele interesate, dupa inclinatiile manifestate de electoratul local sau dupa impactul de imagine (cu surse multiple) al unor personalitati zonale. S-a structurat astfel, de la inceput, o clasificare bipolara a colegiilor (favorabile si nefavorabile pentru o grupare partinica) si, implicit, o impartire a candidatilor in alesi cu siguranta si sacrificati, de umplutura etc. Evident, colegiile "sigure" au fost inhatate (sau, mai elegant, distribuite) conducatorilor de partide, liderilor sau "baronilor" finantatori, care - nu-i asa? - nu pot ramane fara "coledzi". Pentru acoperirea zonelor nesigure, refuzate chiar de unii politicieni harsiti in cei aproape douazeci de ani de "democratie", partidele au descoperit, brusc, ca exista destule vedete locale (cantareti, sportivi, medici de renume s.a.) ce pot fi inregimentate rapid pentru specularea electorala a gloriei lor. Ca aceste vedete au sau nu aptitudini politice, ca stiu macar la ce doctrina se ataseaza si ce program sustin, conteaza mai putin. Cu cat partidul acumuleaza mai multi parlamentari, cu atat e mai bine pentru conducerea lui.
In forma sa actuala, uninominalul este inacceptabil. Partidele parlamentare ce au amendat propunerea lui ca sistem de votare au procedat, ca de obicei la noi, tinand cont doar de aspiratiile lor imediate. In Parlamentul Romaniei este o obisnuinta
