Viorel Boiţ, fost preşedinte al clubului de fotbal Poli Timişoara, a reacţionat la acuzele care i-au fost aduse de Ioan Carţiş (fost rector al Universităţii Politehnica) şi Mircea Pascu (conducător al echipei în 1997-1998), cei care îl fac responsabil de faptul că echipa a încăput pe mâna lui Claudio Zambon în 2000. Sursa: EVZ
Boiţ contestă afirmaţiile acestora şi susţine că principalul simbol al Banatului n-a fost înstrăinat de el, ci de fostul căpitan al echipei, Adrian Crăciun! Acestuia din urmă i s-a pierdut urma de mai mult timp.
Altfel spus, se încearcă - la fel ca de obicei în România - ajungerea la deznodământul clasic: „mortul“ e de vină! În cazul de faţă, ţap ispăşitor pentru această tranzacţie dezastruoasă, cu consecinţe incalculabile pe termen lung, ar trebui să rămână un personaj care nu se poate apăra, fiind - cel mai probabil - plecat din ţară. EVZ a încercat, în ultimele zile, să meargă pe firul evenimentelor de acum câţiva ani, pentru a-i găsi pe cei care i-au dat echipa-fanion a Banatului pe mână lui Zambon.
Italianul a scos profit maxim de pe urma Politehnicii, falimentând adevărata formaţie (actuala FC Timişoara n-are legătură cu vechea Poli, provenind din echipa Rocar Bucureşti, mutată de Doboş pe Bega) şi agăţându-se acum de noul club de fotbal. Timişorenii încearcă să recupereze culorile, palmaresul şi numele de Poli, dar au pierdut toate procesele la FIFA şi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, fiind în cele din urmă penalizaţi de forul mondial cu 6 puncte.
„Nu mai rezistam psihic“
EVZ: Domnule Boiţ, Ioan Carţiş şi Mircea Pascu vă consideră principalul vinovat pentru dezastrul de la Poli...
Viorel Boiţ: În perioada cât a stat Pascu la club, nu ştiu dacă ne-am întâlnit de trei ori! Eu am stat peste 30 de ani la Poli, n-am fost pasager, ca domnul Pascu. Nu mă aştep