Dumitru Prunariu, primul şi până acum singurul nostru cosmonaut. Şi singurul român care a avut ocazia să urce în cer, să trăiască pe pielea lui starea de imponderabilitate şi să privească de acolo întregul Pământ.

Dumitru Prunariu, primul şi până acum singurul nostru cosmonaut. Şi singurul român care a avut ocazia să urce în cer, să trăiască pe pielea lui starea de imponderabilitate şi să privească de acolo întregul Pământ.

Primăvara anului 1981, momentul de graţie în care România a intrat în clubul select al ţărilor care au trimis un om în spaţiul cosmic. De atunci au trecut peste 27 de ani. Acum, într-o perioadă tulbure, în care “eroii neamului” se recrutează fie dintre manelişti, fie dintre fotbaliştii care abia sunt în stare să lege două cuvinte coerente, se cuvine să reamintim că singurul nostru cosmonaut se numeşte Dumitru Prunariu. El este românul care a petrecut în spaţiu exact şapte zile, 20 de ore, 41 de minute şi 52 de secunde. Atunci, el a fost cel de al 103-lea om care a ajuns în cosmos.

Politica spaţială.

În cursul Războiului Rece, cursa pentru cucerirea spaţiului a avut şi o importantă componentă politică. De fapt, a fost o cursă a orgoliilor, ai cărei protagonişti erau SUA şi URSS. Începând cu 1967, în această confruntare au început să fie implicate şi “ţările frăţeşti” din lagărul comunist. Inclusiv România. Scopul urmărit, desigur propagandistic în esenţa lui, era ca fiecare stat socialist să trimită câte un om în spaţiu. Ordinea “lansării” era dată de iniţiala ţării de origine a “candidaţilor”. Asta nu a însemnat însă că alegerea cosmonauţilor s-a făcut “pe bandă rulantă”, la voia întâmplării. Procedurile de selectare a cosmonautului român au început în aprilie 1977 şi au implicat, iniţial, 150 de “candidaţi”, piloţi de supersonice şi ingineri specializaţi în aeronautică. Cinci dintre ei au trecut testele med