Conducerea PD-L a prezentat astăzi la Cluj soluţiile partidului pentru problemele din infrastructură, incluse în programul de guvernare. Prezent la acest eveniment, preşedintele partidului, Emil Boc, a adus, în discursul său, o serie de critici la adresa Guvernului Tăriceanu şi a social-democratului Mircea Geoană. Democrat-liberalul l-a acuzat pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că a transformat România "într-un stat clientelar" şi i-a transmis că face parte, împreună cu liderul PSD, Mircea Geoană, din "muzeul antichităţilor României politice". De asemenea, Boc a spus că românii aşteaptă o ruptură definitivă cu practicile şi metehnele actualei puteri.
"Românii aşteaptă o ruptură definitivă de guvernul Tăriceanu-PSD. Fiecare român aşteaptă să aibă la el acasă standarde pe care le-a văzut sau le-a auzit de la prieteni, de la rude, în Uniunea Europeană. Guvernul Tăriceranu, premierul se laudă cu o creştere economică a României, uitând că ea se datorează în principal, datorită cotei unice, datorită integrării în UE. Ambele sunt contribuţii decisive ale PD-L", susţine Emil Boc, potrivit Realitatea. "Integrarea în UE, produsul muncii PD-L" Liderul democrat-liberalilor a mai precizat astăzi că România nu ar fi fost astăzi în UE fără contribuţia unor miniştrii aparţinând formaţiunii politice pe care o conduce. "Integrarea în UE este produsul muncii miniştrilor PD-L. Fără Vasile Blaga, fără Monica Macovei, fără Anca Boagiu, fără Radu Berceanu, Sulfina Barbu, fără Gheorghe Flutur, România n-ar fi fost astăzi în Uniunea Europeană", a spus Boc. "Performanţa Guvernului, cinci kilometri de autostradă" Preşedintele PD-L a prezentat pe scenă, sub forma unei machete, cei cinci kilometri de autostradă realizaţi de actualul Guvern şi a spus că aceasta este "Autostrada Tăriceanu". "Aceasta este performanţa Guvernului în materie de infrastructură, cinci kilometri de autostr