Florian Bichir: "Acum câteva zile l-am văzut pe Cozmin Guşă la „Naşul“ pe B 1."

Părea supărat, resemnat. A explicat politicos că se retrage pentru un moment din „prima linie“, pentru a se implica în alte proiecte ale societăţii civile. Tristeţea lui Guşă este explicabilă. După o campanie electorală epuizantă - poate cea mai bună, după cum au catalogat-o specialiştii - electoratul i-a întors spatele. Asta-i România politică şi nivelul ei. Nici liderul PIN nu-şi explica de ce românii au votat în continuare cu dinozaurii politici. De ce nu au preferat un om tânăr, cu soluţii şi care nu a mâncat la masa celor bogaţi.

Cozmin Guşă mi-a devenit simpatic în momentul în care a plecat din PD. Dintr-un PD care câştigase alegerile şi care în ianuarie 2005 se pregătea să guverneze ţara. A refuzat ciolanul, a respins ideea de a fi un soldat ascultător şi şi-a ales propria cale. Alţii nu ar fi făcut acelaşi gest, preferând să se complacă în dulcea şi calda postură de om aflat la putere. Să parvină, să se umple de bani şi onoruri.

Mulţi uită şi-l acuză pe nedrept de traseism politic, când Guşă a făcut exact acelaşi lucru la PSD. A demisionat din partidul-mamut când acesta era pe val, când întreaga ţară era pesederizată, iar opoziţia umilă luase calea PNA. Doar un inconştient sau un om cu multă putere şi determinare ar fi făcut acest gest de sinucigaş. A te opune sau a te da deoparte din faţa unui PSD atotputernic era un gest de nebunie.

Mulţi lideri PD de astăzi uită, poate în mod voit, că în momentul în care Cozmin Guşă a venit cu Iniţiativa lui Naţională, cei din Modrogan se zbăteau între 6-7% ca popularitate. Evident, nu-i meritul lui exclusiv că Alianţa a făcut un scor bun în 2004, dar a muncit ca un apucat.

Ei bine, taman când a ajuns şi Alianţa la guvernare, Guşă a plecat. Sau a fost forţat să plece de „greii PD“