- rapidă incursiune prin parcurile bucureştene -

O prietenă franţuzoaică mi-a mărturisit, după ce a petrecut o lună în vara asta în România: "mi se pare că s-au schimbat multe lucruri în bine, totul e mult mai pozitiv şi ceea ce apreciez cel mai mult sînt noile parcuri şi florile care decorează şoselele". Aceeaşi care, cu cîţiva ani înainte, critica pînă şi biata salată din Piaţa Gemeni pentru că era prea "bio" (murdară de noroi, cu mici insecte explorînd alene frunzele), găsea acum că totul e "încîntător". Conversaţia cu amica din Franţa m-a pus pe gînduri, cu atît mai mult cu cît, revenită în ţară pentru un an în toamna trecută, reacţiile mele au fost aproape contrare. Bucureştiul mi se părea nu numai devastat, ci, mai ales, transformat într-o caricatură de oraş civilizat. Iar unul dintre lucrurile care atîrnă cel mai mult în balanţa acestei nemulţumiri este spaţiul public. Dacă Bucureştiul apărea călătorilor din vechime ca un mare sat a cărui dezvoltare nu era rezultatul unor reglementări temeinice şi bine urmărite, ci mai degrabă al unei creşteri organice, atunci a rămas la fel de vivace în "organicitatea" sa; dacă aceiaşi călători îl descriau cel mai adesea ca pe un tîrg oriental, astăzi "orientalizarea" oraşului este în toi, tocmai acum cînd părem mai siguri de "occidentalizarea" noastră.

În spaţiile publice alienate se înscriu şi parcurile, şi zonele verzi, în general. Exact ceea ce amica mea din Franţa admiră mai cu foc. Lucrul poate părea paradoxal, căci parcurile şi zonele verzi reprezintă de ani buni calul de bătaie al campaniilor electorale, precum şi punctul nodal al propagandei vizuale de toate zilele pe care şi-o face orice primărie de sector. Tocmai acest exces de zel şi efectele lui mă irită. Tocmai aerul prea ferchezuit, cu pompoane şi decoraţii, de provincial în hainele de duminică, mă agasează.

"La început a fost gardul" pare