Doi studenţi: Cătălina Ştefan, în vârstă de 20 de ani şi Cristian Nicolae Purnavel, în vârstă de 22 de ani, împreună cu un al treilea tânăr, Mircea Tănasă, în vârstă de 21 de ani au fost prinşi în flagrant, ieri, de către poliţiştii din Giurgiu, în timp ce vindeau aproximativ cinci grame de canabis. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Giurgiu, cei trei, care făceau parte dintr-o grupare specializată în traficul de droguri au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile şi riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani. (R.F.)