SUNTEM SALVAŢI! ● E PLINĂ ŢARA DE “SPECIALIŞTI”...
Deşi cu munca nu se prea omoară, românului îi place să-şi dea cu părerea. Aşa se face că oricine se pricepe la orice, iar “specialist” sau “specializat” sunt cuvinte care ar face bine să nu coboare din dicţionar în lumea reală.

După modelul analiştilor din politică, finanţe sau din domeniul militar, ar fi bine să se înfiinţeze şi “meseria” de analist monden. Aşa, nu puţine personaje care-şi rup din timpul preţios (pe care oricum nu prea ştim cu ce şi-l ocupă) pentru a se înfiinţa la televizor, unde îşi dau cu părerea despre una, despre alta, ar intra în “legalitate”. Oricum, în România eşti cu atât mai vedetă cu cât eşti mai des prezent pe micul ecran, indiferent dacă vorbeşti acolo despre intrarea ţării în Uniunea Europeană sau despre cine are geantă Vuitton falsă şi cine nu.
TÂNĂRA SPERANŢĂ. Vorbim despre nunţi, botezuri, cluburi sau pur şi simplu despre cuiul din perete? Întotdeauna avem la îndemână o doamnă capabilă să dea răspunsul la orice întrebare: Oana Roman. Ultima dată când şi-a dat dat cu părerea a fost după nunta Adelinei Elisei cu Cristi Chivu: “Nu mi-a plăcut rochia Adelinei, nu era destul de spectaculoasă şi nunta ar fi fost mai reuşită dacă erau şi nişte manele”. Vreţi poate să ştiţi ce înseamnă un bărbat adevărat? Răspunsul ni-l dă tot Oana, de parcă la uşa ei ar fi bătut cohorte de bărbaţi model: “Pentru a putea cuceri o femeie adevărată, trebuie ştiinţă, maturitate, educaţie, maniere, bun simţ, conversaţie, sclipire chiar. Trebuie să poţi surprinde prin gesturi, prin