Cînd o ţară ajunge să-şi ia fanteziile spirituale drept realitate de predat în şcoli, probabil că-şi merită soarta, mai ales cînd soarta e la fel de fantezistă. America, în prăbuşire în direct pe unul dintre televizoarele de lîngă voi, e, dacă vă aduceţi aminte, ţara în care creaţionismul se predă la şcoala generală, ca materie, alături (sau cîteodată de-a dreptul în loc de) evoluţia naturală. "Americanii nu se trag din maimuţe, mulţumim mult" - iată o expresie care îşi găseşte, ironic, un sîmbure de adevăr tîrziu. Aşa e, maimuţele sînt mai prevăzătoare.

Bine, deja cînd te uiţi la Bush ai ceva îndoieli cu privire la evoluţia naturală. Faptul că un exemplar de homo sapiens cu retard evident a ajuns să-i conducă pe alţii cu mult mai deştepţi parcă îţi spune că Darwin n-a luat în calcul publicitatea electorală la televizor, ca mod de selecţie naturală. Dincolo de Bush e însă o ţară pe care o iubesc şi care ne-a făcut cadou, nouă, românilor, chiar fără să vrem, libertatea cu care ne-am procopsit acum două decenii. Unde e America asta, după chipul şi asemănarea căreia ne-am visat ţara? Ce-a păţit între ultimul hit sincer al Madonnei (să zicem "True Blue") şi ultima versiune de antidepresiv de la Pfizer?

Criza Americii e de fapt eşecul unei clase mijlocii ignorante, care îmbrăţişează cu putere două cărţi, mai rar deschise: Biblia şi Avuţia Naţiunilor, a lui Adam Smith. E criza Partidului Republican, care a pornit pe urmele celui sovietic. Ideologia întîi, faptele după, filtrate şi ele de credinţe. E criza unui sistem care n-a mai putut accepta că după soare mai poate veni şi ploaie şi a ridicat o barieră de beton împotriva norilor. Stimuli pentru industrie, relaxare în privinţa speculaţiilor financiare, scutiri de taxe: America nu mai vrea, de vreo 10 ani încoace, decît zile frumoase, consum în creştere, bursă pe plus, viaţă pe credit, mai mult şi mai mult