Zece dintre cele mai dezvoltate state din lume au promis 6,1 miliarde de dolari pentru a ajuta ţările sărace în a combate efectele încălzirii globale, a anunţat Banca Mondială, informează Earth Times. Sursa: workforall
Banii fac parte din două noi fonduri de investiții susținute de Banca Mondială și de alte bănci de dezvoltare pentru a finanța proiecte care să ajute națiunile sărace să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră.
"Astăzi, ne unim pentru a lupta împotirva schimbării climatice globale", a spus președintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, citat de Earth Times.
"Aceste fonduri sunt un pas concret pentru a combate schimbarea climatică și a învinge sărăcia", a mai spus el, potrivit aceleiași surse.
SUA au oferit două miliarde de dolari de-a lungul ultimilor trei ani, Marea Britania 1,5 miliarde de dolari, iar Japonia 1,2 miliarde de dolari. Au contribuit și Australia, Franța, Germania, Olanda, Norvegia, Suedia și Elveția.