Specialiştii susţin că nu există diete-minune, ci alimente hrănitoare care aduc puţine calorii. Sursa: Hepta
Pentru a slăbi nu e nevoie de miracole, ci de alimente care să ajute, cum ar fi fructele şi legumele, susţin experţii site-ului medical WebMd. De ajutor sunt şi alimentele cu fibre, iar proteinele fac şi ele parte din categoria „supernutrienţilor“. Au marele avantaj că taie pofta de mâncare şi pot accelera metabolismul.
1 Ceaiul verde. Un studiu recent a arătat că persoanele care beau o cană de ceai verde pe zi scad în greutate mai mult decât cele care consumă ceai obişnuit. Anumite fitochimicale conţinute de ceaiul verde ajută la pierderea kilogramelor, stimulând corpul să ardă calorii.
2 Supele. Lichidele conţin, în general, mai puţine calorii decât alimentele solide, explică Richard Mattes, de la Universitatea Purdue. Un studiu făcut de acesta a arătat că subiecţii hrăniţi cu diferite supe înainte să ia masa înregistrau la sfârşitul zilei mai puţine calorii decât aceia care nu aveau meniul alcătuit astfel.
3 Salatele. Salatele sărace în calorii sunt cele „bogate în verde“, care nu conţin bucăţi de brânză, crutoane, sosuri. Dacă porţia de salată este mai mare, numărul de calorii aduse în corp se poate reduce chiar cu 12%.
4 Iaurtul. Dintre produsele lactate, iaurtul ajută cel mai mult la slăbit deoarece reduce cu 500 numărul de calorii aduse în organism. Datorită combinaţiei de carbohidraţi şi proteine, el poate înlătura senzaţia de foame.
5 Fasolea. Are numeroase fibre şi proteine şi nu conţine prea multe calorii. Fasolea satură repede, deci este un mijloc bun pentru a vă potoli apetitul.
6 Apa. Dintre toate băuturile, apa are cele mai puţine calorii. Feriţi-vă de sucuri, fie ele acidulate ori neacidulate, deoarece nu sunt o metodă bună pentru a scăpa de senzaţia de