Chiar dacă înţelepciunea populară afirmă contrariul, bătaia nu este ruptă din Rai! Dezvoltarea psihică a copilului are deseori de suferit din cauza corecţiilor fizice pe care părinţii le aplică. „Educaţia” prin corecţii corporale aplicate copilului este, în ultimii ani, un subiect ce naşte polemici din ce în ce mai aprinse între psihologi. În condiţiile unei societăţi care provoacă frustrare şi care oferă premisele dezvoltării comportamentelor violente, corecţiile corporale aplicate copiilor le provoacă traume psihice, avertizează psihologii. Copiii ocupă, în acest context, o poziţie extrem de vulnerabilă, fapt ilustrat şi de statistici.
Spre exemplu, anul trecut, în România, au fost înregistrate peste 7.000 de cazuri de violenţă asupra copilului, conform cifrelor furnizate de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Un sondaj realizat în urmă cu câţiva ani, în Franţa, arăta că 58% din părinţi au declarat că şi-au lovit “frecvent” copiii. 26% susţineau că n-au făcut acest lucru decât în mod cu totul “excepţional”, iar 16%, “niciodată”.
În ceea ce priveşte modalităţile de aplicare a corecţiilor corporale, 74% din părinţi au declarat că şi-au lovit copilul “pe faţă, pe mână sau la fund”, iar 26% au declarat că şi-au lovit copilul doar la fund. Însă părinţii şi copiii recunosc cu greu violenţa, iar abuzul fizic este perceput ca o metodă „normală”, ba chiar de multe ori, „benefică”, de educare, acceptată şi asimilată în egală măsură de părinţi şi de copii.
Soluţie rapidă
„Îl bat ca să fac om din el” sau „Unde dă mama, creşte” sunt zicale ce ilustrează mai degrabă o mentalitate învechită referitoare la educaţia unui copil. Astfel de soluţii „rapide”, aplicate de pe poziţii de forţă, elimină dialogul şi înţelegerea nevoilor personale ale copiilor. Adesea, corecţiile corporale se transformă în abuz
