Am auzit o ştire interesantă luni seara la televizor şi m-am gândit că poate aţi pierdut-o, drept pentru care. În ştire zicea aşa (bine, era, de fapt, interevenţia în direct a unei fete, o reporteriţă, desigur, care, nu-i aşa, transmitea, de la faţa locului). Cică "Decizia Consiliului Naţional a fost să nu ia nicio decizie, prin urmare, s-a decis...". N-am mai stat să văd ce s-a decis, pentru că, oricum, dacă decizia a fost să nu se ia nicio decizie, atunci, de bună seamă că decizia care s-a luat a fost de fapt tocmai asta, să nu se ia nicio decizie, aşa că.
Am auzit o ştire interesantă luni seara la televizor şi m-am gândit că poate aţi pierdut-o, drept pentru care. În ştire zicea aşa (bine, era, de fapt, interevenţia în direct a unei fete, o reporteriţă, desigur, care, nu-i aşa, transmitea, de la faţa locului). Cică "Decizia Consiliului Naţional a fost să nu ia nicio decizie, prin urmare, s-a decis...". N-am mai stat să văd ce s-a decis, pentru că, oricum, dacă decizia a fost să nu se ia nicio decizie, atunci, de bună seamă că decizia care s-a luat a fost de fapt tocmai asta, să nu se ia nicio decizie, aşa că.
Înclin să cred că reporterii de televiziune sunt o specie cu totul şi cu totul şi cu totul, dar cu totul şi cu totul aparte. În sensul că ei sunt cu totul şi cu totul de aur. Ca găina aia din poveste sau ce animal era ăla. Sau poate doar oul, nu mai ţin minte, oricum, era ceva din aur. Ei ar putea să participe (şi să şi câştige!) lejer la concursuri de umor, mai ales că se bucură de acest dar extrem de rar, şi anume umorul involuntar. E nedrept! Unii se caută cu orele prin creier să găsească ceva de râs şi ăştia poc, odată ţi-o trag şi te binedispun pe toată seara. Mai nasol e că trebuie să fii pe fază, că altfel n-ai făcut nimic. Am mai reţinut una, colosală, tot a unui reporter, citez riguros: "Această taxă este benevolă, d