Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meditaţii scumpe, buzunare goale

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 29 septembrie 2008 ·

Pentru că nu înţeleg ce se predă la şcoală, dar şi pentru că sunt forţaţi de unele cadre didactice, elevii apelează la meditaţiile particulare, care, în cazul pregătirii pentru admiterea la liceu sau facultate, scot din buzunarul parintilor sute de lei.

Noul an şcolar a debutat cu o explozie de preţuri. Atât pentru rechizite şcolare, uniforme, cât şi pentru meditaţii. Astfel o şedinţă de două ore la matematică costă 30 lei, iar o şedinţă de o oră 10 lei, cu profesori cu experienţă. Unii profesori preferă să lucreze individual, iar alţii pentru a economisi timp grupează câte doi elevi la o şedinţă dacă au acelaşi nivel de pregătire. Pentru o şedinţă de o oră de limba şi literatura română, un părinte scoate din buzunar 30 lei.Unii profesori practică însă alte tarife. De exemplu, o oră de meditaţie pentru cei mari este 25 lei, iar pentru cei mici 20 lei. În cazul în care un elev aduce la meditaţii încă un coleg, preţul meditaţiilor este mai mic. Cum nu numai matematica şi limba şi literatura română sunt discipline de teză, respectiv examen, la fel de solicitaţi sunt şi profesorii de limba engleză sau franceză. Însă aceste şedinţe sunt mai costisitoare din punct de vedere financiar. Costul unei şedinţe de două ore pentru limba engleză variază de la 12 la 40 lei. Meditaţiile la limba germană în schimb sunt mai ieftine, în marea majoritate a cazurilor fiind doar 10 lei pe şedinţă.

Părinţii au păreri împărţite

“Am avut noroc cu copiii mei. Nici unul nu a luat vreo oră de meditaţie, şi nici profesorii nu au cerut. Poate că în viitor voi apela la profesori particulari, dar asta doar dacă vor considera copiii că nu se descurcă”, a precizat Garofiţa Laszlo. În schimb sunt părinţi care nu acceptă ca odrasla lor să participe la ore de meditaţie. ”Nici nu se pune problema meditaţiilor la ce preţuri practică la ora actuală profesorii. Am auzit că o oră poa

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 5 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 3 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 8 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 6 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 8 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 5 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 13 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Informări publice - 14 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Lolu Cosmin Nicolae aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 85/04.06.2024 prin care se autorizează lucrări de construire: locuinţă, anexă, împrejmuire, în judeţul Braşov, comuna Cristian, str. Piatra Craiului, nr. 8, identificat

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

19°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°