Despre Mondial pot vorbi o seamă de oameni care i-au cunoscut, care le-au fost în preajmă în momente importrante sau a căror viaţă s-a intersectat la un moment dat. Vremurile în care formaţia făcea furori sunt evocate şi de fostul premier, Adrian Năstase.
Despre Mondial pot vorbi o seamă de oameni care i-au cunoscut, care le-au fost în preajmă în momente importrante sau a căror viaţă s-a intersectat la un moment dat. Vremurile în care formaţia făcea furori sunt evocate şi de fostul premier, Adrian Năstase.
Dacă dragostea nu se demodează, atunci nici muzica interpretată de Mondial nu se va demoda vreodată, consideră Adrian Năstase. “Cât de mult timp îşi mai poate permite un om adaptat epocii vitezei pentru a degusta liniştit atmosfera din interiorul unei poezii? Asta e nelămurirea pe care o simţim tot mai des în zilele noastre, mai ales dinspre generaţia părinţilor. Cum putem fi siguri că generaţiile noi nu vor pierde din vedere, în creşterea lor, sensibilitatea lui Minulescu, vioiciunea lui Topîrceanu sau iubirea aproape palpabilă a lui Eminescu? Generic, formaţia Mondial ar putea fi gândită ca legătura dintre două generaţii”, spune fostul prim-ministru.
EMOŢIE. Adrian Năstase: “Marshall McLuhan, un cunoscut expert în comunicare, afirma că mediul este mesajul, că orice poate fi transmis câtă vreme avem în vedere şi ambalarea sa corespunzătoare. Iar Mondial este un nume important nu doar pentru că ne-a încântat nouă trecutul, ci pentru că are şansa de a transmite sensul clasicilor către tinerii zilelor noastre printr-un nou mediu, un nou canal de comunicare, poate cel mai ergonomic dintre cele disponibile. Îmi place să cred că dragostea nu va putea cădea vreodată în desuet, pentru că sentimentul a fost întotdeauna capabil să se adapteze oricărui cadru, oricăror greutăţi. Sensul trupei Mondial poate fi acela de a le reaminti