Dezbatere
Colecţii şi colecţionari de artă contemporană
La Institutul Cultural Român, de la orele 18, are loc prima etapă din sezonul de toamnă al programului Arte Marţiale consacrată colecţiilor şi colecţionarilor de artă contemporană. Sunteţi invitaţi la o întâlnire cu colecţionarii de artă Sorin Costiva, Alexandru Gâtej, Maria Pârvuţoiu şi Vasile Popovici. Cine ia tabloul acasă, de ce, de ce nu noi, ci el sau ea, câte privaţiuni din partea colecţionarului sunt necesare pentru a pune mâna pe o operă de artă, cât prinde o colecţie din spiritul timpului şi cât din cel al colecţionarului sau doar din cel al pereţilor casei sale, sunt printre colecţionarii de astăzi fondatori de viitoare muzee, iată întrebări la care invitaţii Artelor Marţiale din această seară încearcă să răspundă.
Petrecere
Oldies but Goldies
O seară pentru nostalgici în Oldies Club, de la orele 21, unde vă puteţi destinde pe muzica celor mai iubite hituri ale anilor ’50, ’60 şi ’70, pornit de la emisiunile de radio ce difuzau acest gen de muzică la începutul anilor ’70 şi transformat între timp într-un adevărat cult al ever-greenurilor. Fie că ne referim la rock&roll, pop, blues sau chiar începuturile perioadei disco, acest gen de muzică reunit sub titulatura Oldies Music se adresează acelora care nu se pot obişnui cu agresivitatea muzicii contemporane.
Lansare
„Floarea de menghină”
De la orele 19, Institutul Francez din Bucureşti este gazda lansării volumului de versuri „Floarea de menghină” de Svetlana Cârstean. „Totul a început în 1993 şi s-a încheiat în 2003, anul în care am terminat cartea propriu-zisă. E vorba de un drum lung care a durat 10 ani, timp în care un copil ambiguu şi năuc s-a transformat în femeie. Mulţi cred că această carte e despre sistemul comunist. Mie îmi place să cred că e despre feminitate sau despre acest copil-soldăţel ce devin