Multi ani ne-am dorit sa avem din nou o echipa care sa reprezinte orasul în „sportul rege”, unde ne mândream cândva cu o formatie care, în anii ’70, participa în Cupa UEFA si obtinea clasari pe podium. O, tempora! îsi zic microbistii.

Avem acum o formatie care, indiferent de titulatura, de componenta, culori, sau orice alte considerente, lupta pentru prestigiul Târgu-Muresului, cu sanse reale de calificare în primul esalon. Sunt jucatori profesionisti, au o conducere profesionista, pe multi dintre ei îi ovationam când transpirau pe teren sub culorile ros-albastre ale ASA-ului. I-am uitat?

Indiferent cum se numeste echipa (asta se mai poate schimba, se practica), de cine se afla la cârma ei, de ce am auzit de ici, de colo, e singura si ar trebui sa ne unim si sa-i sustinem. Daca am sta sa analizam ce se petrece peste tot, am putea usor sa constatam ce primeaza în rândul suporterilor: spectacolul si rezultatele. Daca asta ne dorim, de ce nu acceptam atunci când ni se ofera? Vedem formatii cu jucatori care vin si pleaca, în si din afara tarii, formatii care aliniaza la start un lot întreg de jucatori care nici macar nu cunosc limba celor care-i încurajeaza.

Jucatorii trec, suporterii ramân. Am auzit comentarii legate de numele echipei, oameni care intra pe stadion strigând „Hai Armata !”, în hohotele de râs aprobatoare ale celor din jur. Da, a fost frumos, dar ne era pe plac oare atunci când ne plecau jucatorii pe care suporterii îi indrageau, chiar împotriva vointei lor sau veneau unii jucatori „exilati”, care abia asteptau sa plece? Toate astea, ca multe altele, le-am uitat oameni buni? Poate se vor gasi solutii si pentru titulatura, palmares sau alte lucruri pe care le invoca unii suporteri care se semneaza în mesaje folosind numele unor idoli de odinioara, ca Boloni Laci sau Both Gyuri. Daca i-am întreba pe ei, sau pe multi altii ce parere au (o