Nu doar Rusia îşi modifică poziţiile în regiune, ci şi Turcia. Ankara preferă diplomaţia. Promovarea intereselor regionale turceşti se mişcă între dependenţa economică de Rusia şi datoriile de aliat al Occidentului.
La primul summit Uniunea Europeană - Asia Centrală, de luna aceasta, alături de troica politicii externe unionale şi de şefii diplomaţiilor celor cinci republici ex-sovietice central-asiatice, a participat şi ministrul turc de externe. Turcia se află, opţional sau istoric, cu un picior în fiecare dintre cele două regiuni. Mai mult, politica externă turcă îmbină acum planurile de aderare la clubul european cu retrezirea influenţei politice în fostul Imperiu Otoman.
Amestecul în afacerile vecinilor
Fără tobe, dar în marş forţat, Ankara îşi reconstruieşte propria influenţă acolo unde revine Rusia sau vor să ajungă SUA şi UE - ori China. Faţă de politica externă “kemalistă”, strict prooccidentală, a multor predecesori, preşedintele Abdullah Gul şi premierul Tayyip Recep Erdogan au adoptat o strategie “neo-otomanistă”, de exploatare politică a legăturilor cultural-religioase ale Turciei cu state din Asia Centrală, Caucaz sau Orientul Mijlociu. Suspectaţi, şi acasă, şi afară, că se depărtează de Vest, liderii turci răspund că Turcia trebuie să redevină o superputere regională, iar Occidentul ar trebui să aprecieze punţile pe care Ankara le are în regiunea sa, atât de interesantă.
În privinţa acordurilor cu Iranul, Ankara spune că nici ea nu doreşte arme nucleare în regiune, dar că izolarea Teheranului nu-i satisface nevoia de energie - mai mult, că dialogul ar putea aduce Iranul la gânduri mai bune chiar faţă de Occident. Cel mai potrivit argument ar fi noul dialog între Siria şi Israel, mediat de Turcia. Urmează trilaterala Islamabad-Ankara-Kabul.
Stabilitate ruso-turcă
Int
