- Cultural - nr. 179 / 29 Septembrie, 2008

TROITE

Zgaltaite de vanturi si batute de ploi Troitele, de veacuri, infrunta, umile si triste, la margini de santuri pline de noroi. Au fost inimi tari, calite, care-n rugile lor, fierbinte, au cerut cerului sprijin si iertare, uneori. Anii au trecut in zbor, Troitele au ramas, uitate, in adanca lor tristete. Rar, mai trece o batrana, care face-o cruce mica, taraindu-si greii pasi. Mai arar, cate-un mosneag mai inalta palaria, cu un deget obosit. Asta-i tot ce a ramas, din credinta celor vechi ? Nu de mult, erau cinstite de-orisicare calator, si la sarbatori, copiii si batrani veneau cu flori. Azi, HRISTOS, iar rastignit, peste lemnul putrezit, ne priveste si ne iarta in tristetea-ne desarta.

GARA CU DOR

Imi placea sa ma ghemuiesc in fotoliul din fata patului, incercand sa nu alung somnul care imi staruia inca pe pleoape. Il priveam dormind, somn de barbat-copil, cu tresariri si respiratie profunda. Erau putine astfel de dimineti si cu atat mai pretioase. As fi prelungit senzatia aceea de toropeala placuta, cu miros de dragoste si mangaieri, dar era timpul sa plec. Ma urneam greu, de fiecare data cu regretul ca zorii vin prea repede. Intr-o zi am sa-i spun totul, am gandit, inchizand usa casei. Era o vara de campie prafuita, cu tarana care, ridicata de rotile carutelor, iti intra in ochi si o simteai pe limba. Sosisem prea de dimineata la intalnirea cu interlocutorul nostru si am luat-o pe ulitele pustii, indreptandu-ne spre singura fantana pe care am vazut-o in sat. Pe bancuta de langa ciutura, o batrana curata porumb. - E buna apa de baut?, intreba soferul cu care venisem. - A fost, acum nu mai e, fu raspunsul batranei. - Si voi de unde beti apa? - Pai, de la vecinii care au fantani. M-am asezat pe piat