Mai are cineva îndoiala că banii sunt scumpi şi că se vor scumpi în continuare? Dacă da, priviţi câteva din faptele următoare: AIG. Cea mai mare companie de asigurări din lume - aşa se spunea acum şase luni. În urmă cu două săptămâni, când a intrat în belea şi a fost necesară naţionalizarea ei de către autorităţile americane, a învăţat lecţia că „mare“ nu înseamnă întotdeauna „bine“. Refuzată fiind în urma solicitării către FED de a fi împrumutată cu 20 de miliarde de dolari, a sfârşit prin a primi 85 de miliarde de dolari. Cu ce preţ? Cu preţul naţionalizării. În schimbul celor 85 de miliarde, 80% din acţiunile companiei intră în mâna autorităţilor americane. Dacă în următorii doi ani AIG plăteşte miliardele, e OK. Dar, la ce costuri? 11,5% pe an, până aici urcă preţul finanţării, în condiţiile în care dobânda-cheie în SUA este de 2%. A fi mare înseamnă a avea nevoi mari şi, dacă nu ai lichidităţi suficiente, şi AIG nu a avut, mergi să te împrumuţi. Şi când aproape nimeni nu te împrumută, te duci la singurul care îţi oferă bani cu împrumut. Şi accepţi oferta lui, aproape indiferent de preţ. Rezultatul? Pierzi şi probabil nu poţi să îţi mai revii niciodată. Juriul unui imperiu creat pe „subprime“ (acea categorie de împrumutaţi care nu şi-ar fi permis niciodată să acceseze un credit, dar pentru care s-au găsit totuşi pachete, foarte scumpe în termen de dobândă, pe simplista judecată că preţul activelor va creşte la nesfârşit) a ajuns să fie tratat fix cum îşi trata clienţii: subprime. Dobânzi mari, termene reduse de rambursare. Goldman Sachs. Aş fi putut să spun - cea mai mare bancă de investiţii de pe Wall Street. Aş fi putut, dar nu spun. Pentru că Goldman Sachs nici măcar nu mai e bancă de investiţii, după ce FED a aprobat cererea lor şi a celor de la Morgan Stanley de a deveni bănci comerciale (practic, au obţinut dreptul de a deveni holdinguri bancare - bănci c