Americanii pot înţelege războiul, dar nu şi prăbuşirea creditului. Pe timp de război, politica de partid este suspendată. Aşa ar fi trebuit să se întâmple şi în America, în weekendul trecut, din cauza crizei care a pus stăpânire pe pieţe şi a neîncrederii tot mai mari în liderii politici.

Scopul unei campanii electorale este tocmai acela de a expune slăbiciunea şi defectele competitorilor. Azi, scopul e invers: acela de a reface încrederea în puterea lor.

Dezbaterea de vineri dintre Barack Obama şi John McCain a fost clar influenţată de situaţie. Cei doi s-au comportat ca doi puşti prinşi că se băteau în timpul unei slujbe de înmormântare. Pe subiectul “economie”, McCain a părut ezitant din cauza asocierii sale cu Administraţia republicană şi tentativa de a anula dezbaterea. Prin contrast, Obama a părut mai calm şi autoritar, dar nici el nu a fost în stare să dea un răspuns clar despre măsurile financiare care ar trebui luate.

Aceste dezbateri seamănă cu anumite curse de Formula Unu, urmărite numai pentru posibilitatea de a vedea un accident spectaculos. Există mereu speranţa că, măcar pentru o clipă, unul dintre candidaţi va fi surprins cu garda jos şi adus la nivelul muritorilor de rând. Ne judecăm liderii mai ales după greşelile pe care le fac, şi nu-i rău deloc că se întâmplă aşa. 

În rest, poate că niciodată globalizarea nu a fost mai bine ilustrată ca acum, cu imagini de la toate bursele lumii, urmărind cu sufletul la gură fiecare intonaţie sau nuanţă a declaraţiilor legate de pachetul de ajutor de 700 de miliarde de dolari. 

Pentru cei mai mulţi americani, situaţia rămâne însă inexplicabilă. Pot înţelege războiul, dar nu şi prăbuşirea creditului. Au citit despre Marea Depresie, dar nu pot crede că li s-ar putea întâmpla şi lor, că un guvern poate fi atât de incompetent încât să-i tragă înapo