Preşedintele Hugo Chavez, a declarat, ieri, că Venezuela va construi un reactor nuclear în scopuri paşnice, lansând o nouă provocare la adresa Washingtonului, informează Reuters.
"Venezuela este interesată de dezvoltarea energiei nucleare, bineînţeles în scopuri paşnice, în scopuri medicale, în scopul producerii de energie electrică", a spus Chavez la un miting politic. "Brazilia are mai multe reactoare nucleare, Argentina, de asemenea. Vom avea şi noi."
Chavez a declarat că Venezuela, stat membru al organizaţiei ţărilor exportatoare de petrol (OPEC), a dezvoltat un reactor nuclear cu mai multe decenii în urmă, însă a trebuit să abandoneze proiectul la presiunea Statelor Unite ale Americii.
Chavez a spus că Primul Ministru al Rusiei, Vladimir Putin, i-a oferit asistenţă nucleară, adăugând că "avem deja o comisie care lucrează la această problemă".
Vestea ar putea tensiona şi mai mult relaţiile cu Statele Unite ale Americii. Chavez a provocat în mod repetat Washingtonul, mai ales prin apărarea programului nuclear iranian, vehement criticat de Statele Unite şi Europa. Preşedintele Venezuelei l-a expulzat, luna aceasta, pe ambasadorul SUA în Venezuela, ameninţând. în mai multe rânduri, că va sista vânzările de petrol către Statele Unite.