Biroul Politic Central al PNL a validat, ieri, candidatura premierului Tăriceanu în colegiul 4 din Ilfov şi pe şapte dintre candidaţii PNŢCD care vor candida sub sigla PNL la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, potrivit protocolului PNL-PNŢCD, parafat între conducerile celor două formaţiuni.
„S-au validat candidaţi de la Arad, Botoşani, Cluj, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Sălaj, Vaslui”, a declarat vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu, într-o conferinţă de presă, la finalul BPC, fără a preciza numele candidaţilor.
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a declarat pentru Mediafax că BPC a validat, în unanimitate, candidaturile din judeţul Ilfov, printre care se număra şi candidatura premierului Călin Popescu Tăriceanu în colegiul 4 din acest judeţ. Conform lui Motreanu, întrucât a obţinut un scor peste medie la ultimele alegeri, filiala Ilfov şi-a stabilit singură candidaţii, fără ca BPC să aibă dreptul să intervină şi să propună modificări în liste.
La rândul său, vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a menţionat că, la Iaşi, a fost validat pentru un mandat de senator Radu Terinte, senator PC, care a decis să se înscrie în PNL.
În ceea ce priveşte protocolul cu PNŢCD, Nicolăescu a menţionat că liberalii au validat luni şapte candidaţi: Aurelian Pavelescu – colegiu de deputat, Dan Horea pentru un mandat de deputat la Cluj, Cristian Tomuleţ – deputat la Neamţ, Mircea Irimescu – un colegiu de deputat din Suceava, Caius Iliescu – sectorul 3 pentru Senat, Nicolae Şerbu – pentru Camera Deputaţilor, iar Radu Horaţiu Munteanu pentru un colegiu de deputat la sectorul 6. În şedinţa BPC de săptămâna viitoare va continua validarea şi altor candidaţi ţărănişti, pe baza protocolului între PNL şi PNŢCD. (Mediafax)
Biroul Politic Central al PNL a validat, ieri, candidatura premierului Tăriceanu în colegiul 4 din Ilfov şi pe şapte