Elevii au o alternativă la mâncărurile nesănătaose: barurile Elevii băcăuani nu îşi mai pot cumpăra produse fast-food de la chioşcurile din curtea şcolilor, dar se pot relaxa în barurile din apropierea unităţilor de învăţământ.
La terasa de lângă colegiul „Ferdinand I” din Bacău, liceenii pot consuma băuturi alcoolice sau savura în linişte o ţigară. Localul este foarte apreciat de elevii chiulangii.
„De aici se aude clopoţelul (până la gardul şcolii sunt 20 de metri, n.r.), aşa că ştiu exact când s-a terminat ora de fizică”, povesteşte Dragoş, elev în clasa a XI-a. Potrivit legii, distanţa minimă la care poate fi amplasat un bar faţă de şcoală este de 200 de metri.
Localul nu a fost observat de inspectorii sanitari, care s-au preocupat în schimb de comercianţii care vând gogoşi, chipsuri şi suc în incinta şcolii. „M-au controlat de mai multe ori. Nu înţeleg de ce mă hăituiesc în halul ăsta pentru că vând sucuri şi gogoşi, în timp ce la câţiva metri mai încolo elevii se duc la terasă, beau o bere şi trag o ţigară fără probleme”, a spus Daniel Ciorcilă, patronul unui chioşc din curtea liceului.
Pentru şefii Inspectoratului Şcolar, chioşcarii rămân prioritatea numărul unu. „Vom insista în continuare la directorii de şcoli să ţină situaţia sub control”, a declarat inspectorul şcolar Ovidiu Cojocaru. Cât despre barurile de lângă şcoli, acestea mai pot aştepta. „Nu ştiu cazuri concrete şi nici nu am timp să le caut”, a precizat Cojocaru.