Federaţia Europeană de handbal a stabilit programul meciurilor din preliminariile Campionatului European 2010. Reprezentativa masculină de handbal a României va debuta în deplasare, în compania Federaţia Europeană de handbal a stabilit programul meciurilor din preliminariile Campionatului European 2010. Reprezentativa masculină de handbal a României va debuta în deplasare, în compania Turciei, în 30 octombrie, în cadrul grupei A. Din această grupă mai fac parte Suedia, Polonia şi Muntenegru.
Conform noului program, România va juca astfel în preliminariile CE din 2010: cu Turcia (în deplasare, în 30 octombrie), cu Polonia (la Buzău, 2 noiembrie), cu Muntenegru (în deplasare, 26 noiembrie) şi cu Suedia (Reşiţa, 30 noiembrie). Meciurile retur din grupa A se vor disputa în luna iunie 2009.
Sistemul de calificare la turneul final al Campionatului European masculin s-a schimbat din această campanie, mutarea urmând să intre în vigoare şi în cazul competiţiei feminine, începând cu anul 2009, conform declaraţiei directorului tehnic al reprezentativei masculine, Gheorghe Goran.
“La băieţi s-a schimbat de acum, aşa că înaintea participării la Campionatul Mondial din Croaţia, din 2009, vom avea primele patru meciuri tur din grupa A, contând pentru preliminariile Europenelor din 2010. Sistemul este exact ca şi cel de la fotbal. Au intervenit patru meciuri puternice, oficiale, în programul din finalul anului, care ne vor prinde foarte bine înaintea Campionatului Mondial”, a explicat Goran. ;