Cum a trait un broker in varsta de 32 de ani caderile abrupte urmate de reveniri istorice, dar efemere, ale Bursei de anul acesta.
"Mi-am dat seama ca asist la evenimente istorice, vineri, pe 19 septembrie, cand Bursa a crescut cu aproape 15%, dupa ce s-a prabusit cu 20% in primele zile ale saptamanii. Astfel de miscari bruste si in extreme ale Bursei sunt o premiera in istorie si se vor scrie carti despre ceea ce s-a intamplat", a spus Gabriel Aldea, broker la Intercapital Invest, responsabil de Departamentul Front Office. Gabriel Aldea, broker la Intercapital Invest, investeste la Bursa de peste sase ani, cu o experienta in brokeraj de trei ani.
Numita de analistii economici Marea Turbulenta, facand aluzie la crahul economic din anii' 30 ai secolului trecut, criza financiara a atins punctul de fierbere pe 14 septembrie. Odata cu anunturile in cascada ale marilor banci de investiti americane in-trate in faliment sau la un pas de prabusire, si care implorau pentru mana salvatoare a Fed-ului.
"Comparatia actualei crize cu Marea Depresiune din anii '30 nu mi se pare deplasata. Suntem in mijlocul furtunii care este departe de a se fi terminat. Una dintre temerile mele este ca aceasta criza sa fie mai de durata si mai de amploare decat crizele prin care au trecut pietele financiare si de capital pana in prezent", a continuat Aldea, care investeste de sase ani pe Bursa locala.
Marea Depresiune, inceputa in 1929 si finalizata in anumite state zece ani mai tarziu, este pana in prezent cea mai lunga perioada de criza prin care au trecut pietele internationale.
"Primele semne ale actualei crize au inceput in vara anului trecut si de atunci scaderile par ca nu se mai opresc. Uitandu-ma la cum arata piata locala, la interesul scazut al investitorilor si la volumele mici, cred ca acestea se vor accentua si in 2009. Putem asista la un trend de