Vinul de casă făcut după o reţetă moştenită din generaţii este, spun cunoscătorii, mult mai bun decât cel vândut în comerţ Ardelenii au o tehnică specială pentru a verifica dacă strugurii sunt bine copţi, în timp ce bucureştenii folosesc un ou pentru a şti dacă mai trebuie zahăr în licoare.
Ioan Tinc are 72 de ani şi de aproximativ 20 îşi face vinul în casă. Deşi locuieşte la bloc, în Cugir, îl prepară după o reţetă de la ai lui, din Maramureş, satul Tohat.
Ritual de apartament
Acum aproximativ patru decenii s-a apucat să sădească viţa-de-vie în grădina din faţa blocului, iar de mai bine de 20 de ani, strugurii îi ajung până la fereastra balconului. Are răbdare şi aşteaptă în fiecare an până la 15 octombrie, când boabele dau bine în pârg.
Ca să afle dacă e timpul să pregătească siropul ghiurghiuliu, domnul Tinc are o tactică simplă, dar care dă întotdeauna roade: strânge strugurii în mână cât să nu îi zdrobească. Sunt numai buni dacă boabele nu i se lipesc de degete. Începe apoi un întreg ritual pentru un vin demisec, spumos precum şampania, pregătit din struguri din soiul „o mie unu“ ( 1001).
Mai întâi, desprinde boabele de pe ciorchine pentru a le pregăti pentru zdrobit. Asta după ce a adunat strugurii cu atenţie, să nu nimerească ciorchine necoapte sau boabe stafidite şi i-a depozitat în coşuri de nuiele, în pivniţa blocului.
Ioan îi trece prin zdrobitoare, iar lichidul obţinut îl lasă la macerat pentru două- trei zile, în vase mari de lemn sau de plastic. Sucul rezultat din prima zdrobire este considerat „spuma vinului“. Adunat în sticle, este pus la fermentat şi se transformă în vin. După trei zile de lăsat la macerat, strugurii zdrobiţi sunt puşi în teasc. Ioan obişnuieşte să-i lase în teascul său vechi, din lemn de cireş, unde îi tasează până ce pulpa şi coaja strugurilor de
