Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentin şi Raluca Bîrţan vor avea o familie nouă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 30 septembrie 2008 ·

Valentin şi Raluca Nicoleta Bîrţan, din Corabia, copiii ai căror părinţi şi-au pierdut viaţa în accidentul de circulaţie petrecut pe 8 septembrie, pe raza localităţii Piatra Olt, vor avea o familie nouă. OLT. Dan Iulian Bîrţan, de 41 de ani, din Corabia, tatăl copiilor, şi soţia acestuia, Maria, de 35 de ani, se deplasau pe o motocicletă de la Vâlcea spre Corabia. Într-o curbă, bărbatul a pierdut controlul vehiculului şi a intrat pe contrasens, izbindu-se de un autotractor care circula regulamentar. În urma impactului, Dan şi-a pierdut viaţa pe loc, iar soţia acestuia a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina, la aproximativ o oră după producerea nenorocirii. În urma lor au rămas Valentin, de şase ani, şi Raluca Nicoleta, de zece ani. După ce soţii Bîrţan au fost înmormântaţi, copiii au fost luaţi în îngrijire de învăţătoarea Ralucăi. Rudele lor sunt prea sărace pentru a le asigura condiţiile minime de trai. Pentru că provin dintr-o familie modestă, autorităţile locale s-au sesizat din oficiu şi au întreprins procedurile pentru instituirea tutelei. Cei care şi-au manifestat încă de la început dorinţa de a-i îngriji pe cei doi copii au fost soţii Roşu. „Mihai şi Minola Roşu, care este şi învăţătoarea fetiţei, îşi doresc foarte mult să-i îngrijească pe aceşti copii. De fapt, micuţii au mers la ei la scurt timp după ce au fost înmormântaţi părinţii lor“, au dezvăluit surse din cadrul Primăriei Corabia.

„Rudele şi-au dat acceptul“ Familia celor doi copii este modestă. Tatăl lor nu lucra, iar mama era vânzătoare la un magazin. Bunicii din partea mamei, bunica paternă şi sora mamei nu au posibilitatea de a le asigura micuţilor condiţii de viaţă. „Copiii provin dintr-o familie modestă. Bunicii de-abia au grijă de ei. Am mers la fiecare acasă. Am făcut anchetele sociale şi toţi sunt de acord ca minorii să fie încredinţaţi familiei Roşu“, a spus Sorin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 55 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Fostul primar general Gabriela Firea: „Bucureștiul rămâne capitala europeană a riscului seismic”

Adevarul acum 17 minute
La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977, Bucureștiul rămâne cel mai expus oraș din Europa la riscul seismic, atrage atenția fostul primar general Gabriela Firea.

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 26 minute
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Zelenski: Trebuie să oprim războiul - Ucraina colaborează cu SUA şi Europa pentru a instaura pacea

News.ro acum 2 ore
”Ucraina contează pe sprijinul Statelor Unite în eforturile sale de a instaura pacea”, a transmis pe X preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Ukrinform. ”„Ne continuăm activitatea cu partenerii noştri. Am purtat deja discuţii, iar alţi paşi urmea

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum o ora
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°