Increderea investitorilor in economia zonei euro a scazut in luna septembrie la minimul ultimilor sapte ani, insa declinul a fost mai putin accentuat fata de asteptari, in timp ce estimarile privind inflatia au coborat puternic pentru a doua luna consecutiv. Sondajul lunar realizat de Comisia Europeana in cele 15 tari din zona euro indica o scadere a indicelui increderii in economie la 87,7 puncte, de la 88,5 in august si putin mai ridicat decat anticiparea pietelor si autoritatilor, 87,5 puncte. Datele publicate luni releva cel mai scazut nivel al indicelui din noiembrie 2001, cand a atins 86,6 puncte. Cu toate acestea, studiul acopera numai primele doua saptamani din septembrie, inainte de accentuarea puternica a crizei pietelor financiare, care a determinat falimentul bancii americane de investitii Lehman Brothers si turbulentele puternice care au urmat acestui eveniment in intreaga lume. Indicele increderii consumatorilor in economia zonei euro s-a mentinut la -19 puncte, iar cel al increderii in industrie a scazut de la -9 la -12 puncte. Totodata, indicele sectorului serviciilor, care sustine doua treimi din economia zonei euro, a coborat la 0 puncte, fata de 1 punct in august. Scaderea increderii in economie este un semnal al reducerii dinamismului economic, implicand chiar riscuri de recesiune, care vor determina Banca Centrala Europeana (BCE) sa reduca dobanda de referinta, potrivit economistilor. Sondajul Comisiei Europene a prezentat un indice al estimarilor consumatorilor privind inflatia in scadere cu 5 puncte, de la 22 in august la 17 in septembrie, fata de recordul de 30 de puncte inregistrat in iulie.
Increderea investitorilor in economia zonei euro a scazut in luna septembrie la minimul ultimilor sapte ani, insa declinul a fost mai putin accentuat fata de asteptari, in timp ce estimarile privind inflatia au coborat puternic pentru a doua lun