- Diverse - nr. 180 / 30 Septembrie, 2008 In neputinta mea fizica, m-am gandit sa dau drumul televizorului, fiind ziua de 15 septembrie, zi insemnata pentru copii si nu numai pentru ei, ci si pentru cei mari, sa vad realizarile alesilor neamului pe taramul invatamantului. Intr-adevar, i-am vazut pe domnul Tariceanu, pe domnul Boc si pe multi altii care duceau, fericiti si cu zambete de satisfactie, copiii de mana la scoli bine amenajate, cu tot confortul pentru copii de bani gata. Oare cum poate fi atata nepasare, indolenta fatarnicie fata de cei care s-au dus la scoala de la doi-trei kilometri, pe ploaie, si au gasit scoala darapanata ca anul trecut, in care picura apa prin tavanul clasei? De ce nu s-au dus cei care se lauda ca, timp de patru ani, au facut bine tarii, sa vada adevarata realitate din tara, sa vada noile generatii ale neamului cum incep viata in mizerie, fata de ceilalti care zambesc si se bucura, iar altii, de lehamite, abandoneaza scoala?! Iertat sa-mi fie faptul ca mi-am adus aminte cum am inceput clasa a III-a, in anul 1943. Eram la Chisinau, orasul era complet bombardat. Unde te duceai, erau numai ruine. Se apropia 15 septembrie. Mama se interesa din loc in loc, intrebandu-se ce sa faca cu mine, cu scoala! Intreba pe la localnici unde este vreo scoala. Unii intrebau: ce scoala? Ruseasca sau romaneasca? Atunci cand spunea romaneasca, ridicau din umeri: niznaiu! Intr-una din zile, mama se intalneste, din intamplare, cu un batranel care o intreba ce cauta. Si ii spune ca ea cauta o scoala romaneasca. "Cucoana - i-a raspuns -, mai asteapta mata o saptamana si va fi si scoala romaneasca!" Dupa o saptamana a venit batranelul si i-a spus mamei: "Du-te, mata, la capatul strazii Alexandru cel Bun! Acolo, la fostul ghetou, acolo este sinagoga si in ea se invata carte in limba romana!" M-a luat mama de mana si am purces la scoala de acolo. O cladire ma