Polemica dintre Michel Platini, preşedintele UEFA, şi Arsene Wenger, antrenorul factotum al Arsenalului, ale cărei ecouri au putut fi auzite în presa franceză şi engleză, este cât se poate de semnificativă.
Cei doi oameni se cunosc de mult. Amândoi au făcut pentru fotbal enorm. În fond, n-ar avea de ce să se certe. Discuţia a izbucnit de la ideea lui Wenger (şi a altora) de a folosi şi în fotbal videoul. Platini e împotriva ideii: „Dacă începem cu videoul, în zece ani nu vor mai exista arbitri, ne vom lipsi de jurnaliştii de sport, de consultanţi, totul va fi cloroformizat“. Succesul procedeului în meciurile de rugby nu pare a-l impresiona pe fostul mare fotbalist francez. Nu înţeleg exact de la ce se trage spaima lui. Wenger, care nu-i poate suferi pe arbitri (mai ales când Arsenalul pierde), nu-şi face nicio problemă din dispariţia lor, dacă despre asta e vorba. Nici eu nu-mi fac. De ce ar dispărea arbitrii sau jurnaliştii de sport dacă videoul i-ar ajuta pe primii să ia decizia corectă şi pe cei din urmă să dezbată altceva decât greşelile de arbitraj? Ce e drept, Platini vrea cinci arbitri (doi la linie în plus), fiind şi în această privinţă în conflict cu Sepp Blatter, preşedintele FIFA, care vrea doi centrali.
Al doilea măr al discordiei este acela al prefacerii fotbalului dintr-un sport popular într-un business la fel de popular. Platini a respins din capul locului propunerea de a reduce Liga la paisprezece echipe alese dintre cele mai bogate din Europa. Propunerea pare să fi căzut în desuetudine după alegerea lui Platini ca preşedinte al UEFA. Bănuiala lui Platini este că Wenger ar fi un partizan întârziat al ideii. Presa englezească l-a luat peste picior pe Platini, nu doar fiindcă Wenger e foarte iubit, dar fiindcă el s-a dovedit, la clubul londonez, un om de afaceri extrem de prudent, aducând tineri din pepiniera proprie (media de vâ