In 1990, in ianuarie, eroica clasa muncitoare (nu corectati, cacofonia nu e in toate cazurile o greseala) i-o trantea mult mai putin eroicei clase intelectuale in fata, cu "noi muncim, nu gandim!". Adica cine gandea ca Ion Iliescu si ai lui nu erau tocmai ce-si dorise romanul nu muncea, deci trebuia starpit. Conformandu-se partii a doua a enuntului mai sus citat, eroica clasa muncitoare din Romania s-a si pus pe devastat sedii de partide, pe maltratat din aia care gandeau plus biblioteci de pe la Universitate. Ca pe atunci, la Bucuresti cel putin, nu era decat una. In ciorba asta s-a bagat si dl Petre Roman, prefacandu-se ca munceste, in balconul de la taranisti. Nu chiar cel de la CC, dar orisicat, dupa PCR si Ceausescu, taranistii si Coposu erau primejdia cea mare. Ba chiar inaintea celorlalti. si s-a apucat sa se prefaca a munci, deci a nu gandi, strigand de zor ca astia, taranistii adica, "s-au demascat singuri". Nu ca dusmanii de clasa ai tineretii sefului sau, care, ai dracului, nu se demascau singuri, dar aveau grija dnii Brucan si ceilalti sa-i demaste. Ca sa fiu sincer, formula gasita de dl Petre Roman – probabil o pierduse vreun activist PCR pe jos – cam marturisea singura, vorba sa, ca nu gandea. In schimb, nu s-ar fi putut spune nici ca, proferand-o cu manie revolutionara, dl prim-ministru muncea. Asa, spanzurat intre a nu gandi si a nu munci, dl Petre Roman a mai ramas un timp prim-ministru, pana i-a venit si domniei sale randul sa se demaste singur. Sau, ma rog, cu ajutorul dlui Ion Iliescu si al minerilor sai, adica eroica clasa muncitoare. O fi fost piciorul in spate pe care l-a primit in toamna lui 1991 un pas inainte sau un pas inapoi? Cine stie? Dupa ce acest universitar anuntase ca studentii si-au devastat singuri bibliotecile, ca minerii si eroica clasa etc. etc. tineau in mare stima asemenea institutii, i-ar fi fost mai greu sa se intoarca