Stagnarea preţurilor locuinţelor noi îi determină pe investitori să ia în calcul ieşirea de pe piaţa autohtonă de real estate După ce au generat până acum „grosul” vânzărilor off-plan pentru proiectele rezidenţiale autohtone, fondurile de investiţii vor să-şi lichideze portofoliile.
Vânzările la proiectele rezidenţiale noi sunt afectate de retragerea masivă din piaţă a investitorilor instituţionali. Călin Clinciu, General Manager în cadrul firmei Euroest Administrare Imobiliară, apreciază că, de la începutul acestui an, volumul apartamentelor off-plan contractate de fonduri de investiţii a scăzut cu mai bine de 50%.
„S-a terminat cu investiţiile strategice, cel puţin deocamdată. E clar că toată lumea încearcă să-şi lichideze portofoliul”, recunoaşte şi Marian Păduraru, sales manager în cadrul Europroperty Development.
Scumpirile de 20%, de domeniul trecutului
Păduraru subliniază că, în contextul turbulenţelor financiare internaţionale, o piaţă în curs de aşezare ca România este din ce în ce mai puţin atractivă în ochii investitorilor speculativi. Până acum, aceştia puteau miza pe scumpiri anuale de 20% pentru un apartament achiziţionat din faza off-plan. „Este limpede că anul acesta nu vom mai avea acelaşi randament”, subliniază reprezentantul Europroperty, estimând o rată de creştere de cel mult 5% pentru următoarele şase luni.
La rândul său, Clinciu precizează că preţurile la ansamblurile rezidenţiale noi nu mai sunt suficient de atractive – nici din punctul de vedere al profitului şi nici din cel al timpului necesar pentru revânzare. Întrucât pe piaţă există o concurenţă mult mai mare între ansambluri, iar consumatorii au de unde alege, simpla existenţă a unui proiect nu mai garantează că acesta se va vinde.
Răsturnarea de situaţie se anunţă a fi una dramatică, în contextul în c