Sfârşitul săptămânii trecute a adus botoşănenilor bucuria întâlnirii cu marea muzică, în cadrul unui minifestival intitulat Zilele George Enescu, ajuns la cea de-a 32-a ediţie.

O manifestare tradiţională, într-un loc cum nu se poate mai potrivit, ţinând cont că nu departe de capitala de judeţ se află cele mai dragi locuri pentru compozitor: Liveni – satul natal, Cracalia – satul în care a locuit de la vârsta de 3 ani, Dorohoi – unde se află casa orăşenească a tatălui său, şi Mihăileni – de unde se trage mama sa.

Şi într-adevăr botoşănenii se pare că şi-l revendică, cu emoţie, pe Enescu, chiar dacă filarmonica din oraş nu a avut şansa să-i poarte numele. Muzicienii moldoveni – şi alături de ei publicul local – arată un ataşament special pentru personalitatea şi pentru arta lui Enescu, fiind poate cei mai „sufletişti” fani ai compozitorului. Este într-adevăr emoţionant să poţi să fii în preajma locurilor sfinte pentru Enescu, la care s-a gândit mereu cu nostalgie, până în cel din urmă ceas. Aici a fost singurul loc unde a dorit să vină pentru a se reculege, în clipa când a luat decizia de a pleca pentru totdeauna din România, şi aceste plaiuri, ca şi oamenii sau muzica locului, apar mereu în creaţia sa, sub diferite forme.

În acest an Zilele Enescu, al căror „însufleţitor” este Ioan Turcanu, au cuprins 3 concerte: Suita I enesciană în cuplaj cu Concertul pentru pian, vioară şi violoncel de Beethoven, recitalul de triouri enesciene şi beethoveniene susţinut de Romanian Piano Trio şi Cântecele enesciene pe versuri de Clement Marot în cuplaj cu „Tablouri dintr-o expoziţie” de Mussorgski/Ravel. Protagonişti au fost unii dintre cei mai reprezentativi muzicieni ai tinerei generaţii: Alexandru Tomescu, Horia Mihail şi Răzvan Suma, alături de tenorul Răzvan Săraru. I-a acompaniat orchestra Filarmonicii din Botoşani dirijată de Koichiro Kann