Conturile de economii ale persoanelor fizice au castigat detasat in fata depozitelor la termen, inregistrand in iulie un avans anual de 81%, spre comparatie cu depozitele la termen care au o valoare mai mare doar cu 18% fata de iulie 2007.
Conturile de economii au functionalitatea unor conturi curente, dar ofera in plus si o dobanda ridicata. BNR include in categoria depozitelor overnight disponibilitatile din conturile curente, care inglobeaza si plasamentele in conturile de economii.
Valoarea depozitelor overnight a ajuns la 36,5 mld. lei, in timp ce sumele economisite printr-un depozit la termen au ajuns la 41,6 mld. lei, arata datele BNR.
Ritmul de crestere mult mai accelerat al economiilor din conturile curente a determinat ca ponderea acestora in totalul sumelor economisite de populatie la banci sa ajunga in iulie la 47%, pe cand in vara anului trecut ponderea nu depasea 36%.
Populatia a preferat din ce in ce mai mult sa plaseze disponibilitatile intr-un cont de economii, fiind atrasa de faptul ca dobanda la aceste produse, desi mai mica decat in cazul depozitelor la termen, nu este impozitata cu 16%. Majoritatea bancilor au in oferta si conturi de economii, care imbina practic flexibilitatea unui cont curent cu o dobanda ridicata. Clientii se bucura de lichiditatea banilor economisiti, avand acces la sumele din cont in orice moment, fara a pierde dobanda - asa cum se intampla daca "sparg" depozitele la termen.
Ca urmare a majorarilor succesive ale dobanzii de referinta, si dobanzile la depozitele overnight au fost ajustate de bancile din sistem, ajungand in prezent chiar si la 9% sau 10%. Dobanda medie calculata de BNR pentru economiile la vedere a ajuns in iulie la 5,95%, cu peste doua puncte procentuale peste nivelul de dobanda medie din iulie trecut. Structura pe monede a depozitelor overnight indica economii mai mari in lei, d