Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discretie maxima in cazul "Grosu"

Publicat in Vocea Brailei, marți 30 septembrie 2008 ·

Dupa altercatia din noaptea de 24 spre 25 septembrie, in urma careia Ciprian Grosu - unul dintre cei doi fii ai omului de afaceri Petre Grosu, patronul societatii "Sigma" - a fost injunghiat in plina strada si a fost internat la Spitalul Judetean de Urgenta, pacientul este pazit in permanenta de o armata de garzi de corp. Zi si noapte, un salon din cea mai mare unitate spitaliceasca din judet este tinut sub supravegherea unor zdrahoni care nu lasa nici musca sa ajunga la patul lui Ciprian Grosu fara stirea lor. Aceasta, in conditiile in care spitalul are serviciu de paza si ordine, iar oamenii respectivi sint platiti pentru siguranta pacientilor si a personalului medical. De altfel, inca de la internarea lui Ciprian Grosu in aceasta unitate medicala, apartinatorii acestuia au descins in spital, inclusiv in timpul operatiei chirurgicale la care a fost supusa victima. In acea noapte, medicii care au operat sub teroarea apartinatorilor aproape trei ore, au solicitat agentilor de paza sa intervina, insa acestia nici nu au indraznit macar sa ajunga la usa blocului operator, invocind ca nu pot lasa poarta singura.

Nu exista plingere impotriva agresorilor

Reamintim ca la primele ore ale zilei de 25 septembrie, Ciprian Grosu, de 32 ani, a suferit o interventie chirurgicala dificila, fiind diagnosticat cu plagi injunghiate cu sectiune completa de uretra, sectiune de corpi cavernosi, plaga hemiscrot drept si o plaga in coapsa, dupa ce a fost injunghiat de persoane necunoscute in timpul unei altercatii petrecute la intersectia Bulevardului Dorobantilor cu strada General Eremia Grigorescu.

Pina la aceasta data, la Politie nu exista nici un fel de plingere impotriva agresorilor, motiv pentru care derularea anchetei bate pasul pe loc. Din informatiile primite de la Politie, dupa o constatare preliminara, bazata pe diagnostic

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 9 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 53 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°