Fundaşul întors de la Ajax va avea rolul de a-i limita raza de acţiune decarului echipei naţionale a României, a cărui zonă preferată e banda dreaptă a adversarului
După ce au studiat toate meciurile Fiorentinei disputate în ultima lună, inclusiv cel de la Lyon, cînd italienii au scos un 2-2 preţios, Lăcătuş şi Pedrazzini au tras concluzia: "Cuplul de atacanţi al trupei lui Prandelli, Mutu-Gilardino, e principalul pericol". Cum Gilardino va evolua vîrf împins şi Steaua se va apăra în zonă la el, Goian şi Ghionea urmînd să-l preia pe rînd, atenţia principală se va îndrepta către Mutu.
"Cel mai periculos devine cînd are acele plecări din banda stîngă a atacului lor şi cînd intră cu mingea la picior spre poartă", le-a spus "Fiara" elevilor săi atunci cînd s-a făcut studiul video al adversarei. Cum Fiorentina va evolua într-un sistem 4-3-3, cu Mutu extremă stînga, jucătorul desemnat de Lăcătuş şi de Pedrazzini pentru a se ocupa de starul "tricolorilor" este George Ogăraru.
Fundaşul reîntors de la Ajax după 2 ani a primit sfaturi pentru cum trebuie să-l blocheze pe Mutu: "Niciodată să nu-l laşi în spatele tău liber pe Mutu!", "Să-l blochezi pe ambele picioare pentru că centrează foarte bine şi cu stîngul!", "Atenţie la intrările lui pe piciorul tău stîng şi la schimbările de direcţie pe care le face!".
360 de minute a jucat Ogăraru pentru Steaua în acest sezon, fiind integralist în ultimele 4 meciuri din Ligă şi din Liga I
6,67 e media notelor gsp încasate de Ogăraru, fiind pe locul 4 în topul steliştilor, după Semedo (7,33), Rădoi (6,83) şi Bogdan Stancu (6,71)
Golanski nu poate duce 90 de minute
Singura alternativă în afara lui Ogăraru pentru postul de fundaş dreapta, care va acoperi practic zona în care va acţiona Mutu, e polonezul Pawel Golanski. El însă nu e refăcut sută la sută după entorsa