La început, în viaţa lor nu a fost loc pentru un copil. Apoi, când l-au dorit au aflat că nu îl pot avea. Aşa că au adoptat unul. Geta este din Craiova şi are 42 de ani. S-a măritat cu Marian din dragoste, acum 19 ani. Ea terminase Facultatea de Chimie. El era profesor. Ca în orice început, o vreme n-a fost loc de o a treia persoană. Întâi, au plecat să muncească în ţară, cu repartiţii. Au stat cu chirie, în cămine şi la gazde, şi-au făcut concediile pe bani luaţi cu împrumut şi au mâncat la cantine ori pe la părinţi şi rude. Să aibă un copil la vremea aceea nu era tocmai lucru uşor. Dar nici nu se gândeau prea serios la acest lucru. Se iubeau cu patimă şi li se părea că nu petreceau suficient de mult timp împreună. „Copilul o să vină mai târziu, când ne-om plictisi unul de altul“, dădeau explicaţii, mai în glumă, mai în serios, prietenilor. Anii au trecut, de la camera cu chirie, tinerii s-au mutat în apartamentul personal - cumpărat cu sacrificii şi economii drastice. A urmat o perioadă la fel de agitată: casa trebuia mobilată, evident, iar lucrurile de strictă necesitate încărcau listele de proiecte pentru viitor: un televizor - sau mai bine două, un frigider, maşină de spălat, de ce nu, un calculator şi chiar o staţie audio, pentru petrecerile pe care le dădeau pentru prieteni. Fie că mijloacele contraceptive au fost excelente, fie că ... nu a fost să fie - timp de zece ani, nici unul nu s-a întrebat de ce bebeluşul nu a sosit. La 30 de ani, însă, Geta a decis: voia să rămână însărcinată. O lună, două, zece - sarcina mult dorită se lăsa aşteptată. Ea era de vină? Sau el? Au urmat controalele medicale. În cele din urmă, verdictul medicilor a fost neiertător: Geta nu putea avea copii.

„Acum suntem o familie“ Anul trecut, la aniversarea a 18 ani de la căsătorie, Geta şi Marian şi-au făcut un cadou: au depus o cerere pentru adopţie. Câteva luni mai târziu,