Nu trebuie sa fii un mare economist pentru a pune macar doua intrebari. Prima: de unde vor lua pesedistii resursele pentru a finanta acest adevarat riu de lapte si miere?
E ca un ritual. Nu exista loc pe lume in care se organizeaza alegeri libere in care politicienii sa nu promita marea cu sarea in campania electorala. Nu e, totusi, un joc simplu, pentru ca, macar in parte, cuvintele dinaintea votului trebuie sa aiba cit de cit, ulterior, si acoperire in fapte. Intr-o democratie, vine intotdeauna o alta scadenta electorala, chiar daca majoritatea politicienilor se bazeaza pe faptul ca memoria alegatorului e scurta.
In plus, ar trebui sa existe si anumita limite, un prag de decenta si responsabilitate, desi tentatia de a cistiga voturi supralicitind cu lista de promisiuni electorale e, evident, extrem de mare. Pe de o parte, nu poti spune in campanie doar minciuni sfruntate. E normal sa crezi ca macar o parte dintre promisiuni pot fi si implinite. Pe de alta, in mod normal, un partid politic responsabil ar trebui sa nu ia masuri care ar putea avea efecte negative severe pentru economia unei tari pe termen lung.
Ceea ce nu inseamna insa deloc ca nu se intimpla si asta. De exemplu, in Portugalia, cu mai bine de 30 de ani in urma, in efervescenta politica populista care a urmat rasturnarii regimului autoritar Caetano de catre o junta militara de stinga, au fost inghetate chiriile pe termen nedefinit. Cum nici un partid politic nu a avut de atunci curajul sa modifice acest cadru legal, de teama reactiei alegatorilor, s-a ajuns ca, astazi, pentru apartamente spatioase din centrul Lisabonei sa se plateasca chirii de doar 10-15 euro pe luna! Cu alte cuvinte, desi nu au fost nationalizate, ca la noi, casele, a fost practic nationalizata posesia acestora, fiind astfel grav afectata intreaga piata imobiliara.
Cum si noi ne apropiem in
