Proiect în valoare de 600 de milioane de euro, mallul Parklake Plaza din Bucureşti este blocat sub acţiunea concertată a Prefecturii şi ONG-urilor, care reclamă ilegalităţi în documentaţie şi amplasarea pe spaţiul verde. Abandonarea lucrărilor ar aduce dezvoltatorilor pierderi de 100 de milioane de euro. Anunţat drept cel mai mare şi mai costisitor complex comercial de tip mall, Parlake Plaza tinde să devină unul dintre primele mari eşecuri ale pieţei imobiliare autohtone. De
Proiect în valoare de 600 de milioane de euro, mallul Parklake Plaza din Bucureşti este blocat sub acţiunea concertată a Prefecturii şi ONG-urilor, care reclamă ilegalităţi în documentaţie şi amplasarea pe spaţiul verde. Abandonarea lucrărilor ar aduce dezvoltatorilor pierderi de 100 de milioane de euro.
Anunţat drept cel mai mare şi mai costisitor complex comercial de tip mall, Parlake Plaza tinde să devină unul dintre primele mari eşecuri ale pieţei imobiliare autohtone. Dezvoltat de un joint venture între Caelum Development şi Sonae Sierra, proiectul a devenit, încă de la lansare, ţinta protestelor mai multor ONG-uri, care nu agreează construirea acestuia pe un amplasament dintr-o zonă verde. Mai mult, Prefectura a blocat proiectul în instanţă, invocånd inadvertenţe în documentaţia oferită de Primăria Sectorului 3. „Nu am nimic împotriva proiectului, dar actele nu corespund realităţii. Acolo există un PUZ pentru 7,7 hectare de teren, iar anul trecut Sectorul a întocmit un PUD pentru 8,2 hectare pentru acelaşi proiect. Ilegal, pentru că PUD-ul nu se poate realiza pentru suprafeţe mai mari de 3.000 mp. În plus, PUZ-ul realizat în 2002 era expirat de la începutul anului trecut, fiind valabil cinci ani“, explică situaţia prefectul Capitalei, Ion Ţincu. Prin urmare, după cum afirmă acesta, cea mai bună soluţie ar fi refacerea documentaţiei de către Primăria Sectorului 3, considera