» Dupa cantaretii, actorii si sportivii inregimentati in campanie sub toate culorile politice, partidele ii arunca in scena si pe sefii mai mari sau mai mici ai diferitelor institutii. Fiecare dintre acestia isi face reclama cu realizarile serviciului deconcentrat pe care il conduce.
» Nu lipsesc insa nici acuzatiile ca liberalii ar folosi institutiile statului pentru a-si rotunji fondurile de campanie.
» Pe de alta parte, dupa modelul Miron Mitrea si Ion Radoi, tot mai multi sindicalisti apar pe listele de candidati.
Numele a tot mai multi sefi de inspectorate, autoritati, companii nationale si directii apar pe listele de candidati ale partidelor pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Unii dintre acestia si-au anuntat deja suspendarea din functie pentru a se implica in campania electorala, iar altii au inceput sa-si faca deja reclama. Fiecare in functie de profilul institutiei pe care o conduce.
La Iasi, de exemplu, seful Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorului Iasi, Valerian Salavastru, a anuntat ca se autosuspenda din functie incepand cu data de 1 octombrie. Salavastru, care este finul sefului PNL Iasi, Relu Fenechiu, vizeaza un mandat de deputat si a debutat in precampania electorala cu sublinierea eforturilor depuse in slujba consumatorilor. "Timp de un an, cat am condus institutia, indicatorii de performanta, potrivit evaluarilor autoritatii centrale, s-au imbunatatit de peste trei ori, cel mai relevant constituind cresterea valorii amenzilor incasate la nivelul intregii regiuni, de la 83.000 la 300.000 lei", a aratat Salavastru, in completarea anuntului referitor la auto-suspendarea sa pentru a se dedica "exclusiv" activitatii politice. Contracandidat ii va fi in Colegiul numarul 4 din judetul Iasi seful Oficiului Judetean de Plati si Interventie in Agricultura, Liviu Bulgaru. Acesta va candi