Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clubul Pensionarilor va avea „filiale” şi în judeţ

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 1 octombrie 2008 ·

Oficial, de astăzi, în Braşov funcţionează Clubul Pensionarilor Braşoveni, astfel că acum vârstnicii au din nou un loc numai al lor în care să-şi petreacă timpul liber, să socializeze şi unde au posibilitatea de a-şi îmbogăţi cunoştinţele, prin numeroasele iniţiative pe care le-a pregătit Consiliul Judeţean pentru ei în următoarea perioadă. Clubul, care funcţionează în Sala „Arcadia” a Centrului Cultural „Reduta”, va găzdui cursuri de iniţiere pe calculator, cursuri de engleză, seri de dans, dar şi minicenacluri literare. Anul acesta însă, Consiliul Judeţean doreşte ca aceste activităţi să se extindă şi în judeţ: în municipiul Făgăraş, precum şi în oraşele Râşnov, Rupea şi Zărneşti. Astfel, pensionarii braşoveni din judeţ vor putea lua parte la diversele activităţi organizate special pentru ei chiar în oraşul în care locuiesc. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, prezent ieri la spectacolul dedicat pensionarilor la Centrul Cultural „Reduta”, a declarat că deja se fac demersuri pentru îndeplinirea acestei promisiuni şi foarte curând, la Făgăraş va fi deschis un nou club. „Trebuie să recunoaştem că a existat o preocupare, mai ales în ultimii ani, pentru pensionari, pentru viaţa pensionarilor, pentru pensiile acestora. Din fericire, s-a creat şi acest potenţial bugetar necesar pentru ca toate aceste lucruri să prindă viaţă. Atât Guvernul, cât şi noi, ne-am preocupat de acest lucru şi cred că suntem singurul judeţ din ţară care are un club al pensionarilor, care este finanţat şi este finanţat chiar foarte mult. Dorim chiar să-l extindem la nivelul judeţului Braşov şi deja am făcut demersuri să preluăm mai multe cinematografe la nivelul municipiilor, în primul rând la nivelul municipiului Făgăraş, unde cinematograful Negoiu va deveni în curând un club al pensionarilor. Urmează apoi Râşnov, Rupea şi Zărneşti. Aceste cinematografe vor fi reamenajate

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 4 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 14 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum o ora
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

17°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°