Ce dificultăţi au întâmpinat cei care au încercat să acceseze primele fonduri europene? De ce nu au obţinut finanţare nerambursabilă? Învaţă din greşelile celorlaţi ca să reuşeşti! A trecut mai bine de un an şi jumătate de la aderarea ţării noastre la UE, timp în care au sosit primele tranşe din banii europeni destinaţi Romåniei şi au fost selectate primele proiecte care vor fi finanţate din fondurile comunitare. Pånă în prezent, ţara noastră are şapte
Ce dificultăţi au întâmpinat cei care au încercat să acceseze primele fonduri europene? De ce nu au obţinut finanţare nerambursabilă? Învaţă din greşelile celorlaţi ca să reuşeşti!
A trecut mai bine de un an şi jumătate de la aderarea ţării noastre la UE, timp în care au sosit primele tranşe din banii europeni destinaţi Romåniei şi au fost selectate primele proiecte care vor fi finanţate din fondurile comunitare. Pånă în prezent, ţara noastră are şapte proiecte mari de mediu, care au fost aprobate de Comisia Europeană, a căror valoare totală este de circa 770 de milioane de euro. La acestea se adaugă alte 84 de proiecte care au fost selectate pentru a fi finanţate cu ajutorul instrumentelor structurale, care cumulează aproximativ 493,8 milioane de euro. În ceea ce priveşte fondurile destinate agriculturii şi dezvoltării rurale, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a selectat 678 de proiecte în vederea acordării finanţării nerambursabile, cu o valoare totală de circa 458 de milioane de euro. La acestea se adaugă cele care vor fi selectate în urma sesiunii din luna mai, procesul urmånd să se încheie în curånd.
Citiţi Ghidul Solicitantului!
Răzvan Cotovelea, director general al Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), a explicat pentru Capital care au fost principalele motive pentru care au fost respinse cererile de finanţare ale unor solicitanţi. „La niv