Spectacolul tipurilor umane care se perinda prin politica noastra precum burghezii de odinioara in susul si in josul promenadelor, la nesfarsit, a redevenit actual. La drept vorbind, cel care l-a lansat in randul modelor postcomuniste a fost – se putea altfel? – Ion Iliescu. Este, probabil, maestrul prin excelenta al revenirilor, dupa ce multi s-au grabit sa il vada retras pentru totdeauna in culisele jocului pentru putere, lasand locul altei generatii, cel putin la fel de ambitioase. Primul care a incercat sa il treaca pe banca rezervelor, insusi Nicolae Ceausescu, a platit scump, in cele din urma, marginalizarea mai tanarului sau coleg de partid. Ales in 1990, reales in 1992, el revenea – dupa pierderea mandatului prezidential in favoarea lui Emil Constantinescu – in fruntea bucatelor in 2000 pentru inca patru ani. Tot asa, detronarea lui de catre Mircea Geoana de la conducerea partidului pe care il intemeiase nu a insemnat deloc sfarsitul carierei lui politice. Incet, pe nesimtite, cu rabdare neobosita, Bunicuta a redevenit gurul social-democratiei baroniale din Romania si este de crezut ca frumoasele sale reveniri dinainte vreme anunta o noua ascensiune, apropiata, fie si la niveluri mai putin spectaculare de putere.

Cum se poate vedea din scurta recapitulare a baletului marelui mester al revenirilor, evolutiile in spatiul public al Romaniei actuale sunt complexe si nu intotdeauna – mai niciodata! – o infrangere inseamna ingenuncherea totala. Iata ca lectia a fost priceputa si de mai tanarul colaborator de odinioara, de pe baricadele Revolutiei, ale parintelui PSD, de catre Petre Roman. Dupa ani de penumbra, in care si-a reglat, cel putin, afacerile familiale, fostul sef in pulover rosu al PD, in spatele – sau in nasul – caruia a trantit usa Traian Basescu, revine acum, proaspat barbierit, in prim-planul politicii, la brat cu prim-ministrul liber