Pentru prima dată după 1989, la 30 septembrie, acum un an, am fost martori la ceremonia de întronizare a unui patriarh. Evenimentul prin care Prea Fericitul Părinte Daniel era aşezat în jilţul patriarhal a avut parte de o mediatizare pe măsură. Orientându-ne după cărţile de tipic bisericesc, vom face o succintă prezentare a momentelor întronizării patriarhului şi vom explica simbolistica însemnelor bisericeşti primite.

Pentru prima dată după 1989, la 30 septembrie, acum un an, am fost martori la ceremonia de întronizare a unui patriarh. Evenimentul prin care Prea Fericitul Părinte Daniel era aşezat în jilţul patriarhal a avut parte de o mediatizare pe măsură. Orientându-ne după cărţile de tipic bisericesc, vom face o succintă prezentare a momentelor întronizării patriarhului şi vom explica simbolistica însemnelor bisericeşti primite.

Corectitudinea termenului "întronizare" este puţin controversată dincolo de cercurile preoţeşti, părând legitimă întrebarea: "De ce se spune întronizare şi nu întronare?". Răspunsul este dat de dorinţa de păstrare în spiritul tradiţiei a cuvintelor care definesc anumite slujbe şi solemnităţi, chiar dacă în 2008 poate suna învechit.

STRĂLUCIRE ŞI PODOABE

Slujba de întronizare a unui patriarh este momentul prin care acesta, în urma alegerii, este recunoscut de Biserică în demnitatea respectivă şi arătat credincioşilor ca atare. Fastul slujbei îşi are originile în lumea vechiului Bizanţ, când astfel de momente erau prilej de a arăta strălucirea odăjdiilor şi a podoabelor bisericii, spre slava lui Dumnezeu şi apropierea oamenilor de cultul creştin. în Biserica Ortodoxă, întronizarea are loc în cadrul Sfintei Liturghii, săvârşită de obicei într-o zi de mare sărbătoare. Slujba cuprinde un Te Deum de întronizare, citirea Gramatei Sfântului Sinod al bisericii respective şi continuă cu înmânare