Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferul ucigaş a fost încarcerat

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 1 octombrie 2008 ·

Bărbatul care a accidentat mortal un pieton în noaptea de 20 spre 21 septembrie, pe raza localităţii Drăgăneşti-Olt, şi a fugit a fost încarcerat luni de poliţişti.

Laurenţiu Stoiculescu, de 19 ani, din oraşul Drăgăneşti-Olt, în timp ce se afla la volanul unei maşini, a pierdut controlul acesteia şi a lovit un pieton. Tânărul nu avea permis de conducere.

Tragedia s-a petrecut în noaptea de 20 spre 21 septembrie. Potrivit poliţiştilor, victima, Costel Ciubuc, de 35 de ani, se îndrepta către gară. La un moment dat, un autoturism înmatriculat în Italia l-a lovit, ucigându-l pe loc.

Şoferul vinovat şi-a abandonat maşina şi s-a făcut nevăzut. Cadavrul victimei a fost găsit ceva mai târziu de câţiva trecători, care au anunţat imediat poliţia.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că maşina implicată în accident ar fi fost o Lancia, care a fost găsită la o distanţă de aproape de 50 de metri de locul incidentului.

La scurt timp după producerea accidentului, oamenii legii aveau deja doi suspecţi, unul din Brebeni şi unul din Drăgăneşti-Olt.

Cercetările au condus la stabilirea cu exactitate a celui care a produs accidentul.

„Cadrele Poliţiei Drăgăneşti-Olt au aplicat mandatul de executare a pedepsei privindu-l pe învinuitul Laurenţiu Stoiculescu, care se sustrăgea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără să deţină permis şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Cel în cauză a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt“, a declarat Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Bărbatul care a accidentat mortal un pieton în noaptea de 20 spre 21 septembrie, pe raza localităţii Drăgăneşti-Olt, şi a fugit a fost încarcer

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°