In primul rand, a dovedit faptul ca Fiorentina nu este o mare echipa. Poate fi o echipa buna, care sa bata Steaua zdravan la meciul retur, dar nu este o echipa cu anvergura, care sa reduca sansele de castig ale adversarului la cote minime, care sa toace sperantele fanilor Stelei la partida din Ghencea.
In al doilea rand, Mutu, chiar daca nu are ca la “nationala” o intreaga echipa de sprijin, este un jucator care merita mai mult respect decat i-a aratat patronul Stelei.
Bine, am putea trece cu vederea reactiile acestuia atat timp cat vorbim despre un om care a manifestat ultima data respect fata de cineva atunci cand a vorbit despre indemanarea lui Victor Piturca de-a pacali un casino.
Totusi, pentru ca domnul Becali a reusit sa ocupe o mare parte din comunicarea acestui meci prin constructii verbale de genul “Mutu nu va misca!”, e bine de precizat faptul ca fotbalistul Fiorentinei a avut grija aseara sa arate ca “misca”. Mai mult, “misca” suficient incat lipsa de forma sa nu fie o garantie si pentru faptul ca nu va marca.
In fine, in al treilea rand, s-a vazut importanta experientei. Dupa ce ani de zile s-a vorbit de “lipsa de experienta” in momentele in care echipele romanesti nu reuseau sa treaca de fazele incipiente ale cupelor europene, acum am avut ocazia sa vedem ce-nseamna o imbinare intre “experienta” si “lipsa de experienta” in cadrul ambelor echipe, dar mai ales in cea a Stelei.
Spre deosebire de aparare si o bucata zdravana de mijloc – Radoi, Lovin, Nicolita, atacul lui Lacatus a fost principalul motiv pentru care Steaua nu a obtinut mai mult aseara.
E adevarat, intr-un astfel de meci poate fi extrem de greu si sa ajungi in postura de-a rata, dar Semedo, care a reusit performanta de-a se demarca excelent de 3 ori si de-a face in doua dintre aceste cazuri niste preluari ca la carte, a si rata
