Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Mazăre, stăpânul plajelor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 2 octombrie 2008 ·

Transferul plajelor de la Administraţia Naţională Apele Române către autorităţile locale ar putea bloca fonduri de sute de milioane de euro. Sursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Vlad Stănescu

1 /.

Proiectul de lege care prevede transferul plajelor şi falezelor din administrarea Ministerului Mediului în cea a autorităţilor judeţene şi locale blochează fondurile destinate întreţinerii litoralului, susţin reprezentanţii Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile.

Potrivit noii legi, plajele aflate în intravilan vor fi administrate de consiliile locale, iar cele din extravilan - de Consiliul Judeţean Constanţa. Reprezentanţii Ministerului Mediului spun însă că textul acestei legi nu cuprinde aspecte esenţiale cu privire la salvarea plajelor şi falezelor de la erodare şi că, mai mult, fondurile destinate unor proiecte ce urmau să protejeze zona vor fi pierdute.

Ministerul Mediului, îngrijorat

Lucia Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, s-a arătat reticentă faţă de modul în care autorităţile locale ar putea administra plajele şi falezele. Aceasta a făcut referire la faptul că iniţiativa legislativă este concepută fără a ţine cont şi de plaja aflată sub nivelul mării şi de lucrările care trebuie făcute unitar pe întreg litoralul pentru a stopa erodarea.

Potrivit declaraţiilor lui Varga, plajele şi falezele erau întreţinute de Administraţia Naţională Apele Române atât vara, cât şi iarna, prin nivelarea nisipului, instalarea unor paravane din stuf în anumite zone cu eroziune.

„Administrarea plajelor în sezonul estival era numai o parte din ce făceau aceşti specialişti. Suntem îngrijoraţi, pentru că nu credem că toate autorităţile locale au specialişti care să întreţină în timpul iernii plajele şi care să limiteze în vreun fel efectele produse de valuri iarna“, a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR a oprit finanțarea campaniei prezidențiale a Elenei Lasconi și îl va susține pe Nicușor Dan: „El e singurul candidat care are şanse să intre în turul 2”

Libertatea acum o ora
USR a luat o decizie importantă în cursa pentru alegerile prezidențiale. Partidul va susține un candidat independent, renunțând la propriul candidat.

Elena Lasconi, prima reacție după decizia USR: Categoric nu mă retrag. Voi fi cel mai bun președinte al României

HotNews acum 56 minute
Elena Lasconi a anunțat miercuri că va merge mai departe cu candidatura în alegerile prezidențiale în ciuda deciziei luată astăzi de către liderii USR de a-i retrage sprijinul. „Categoric nu mă retrag”, a anunțat Lasconi, într-o intervenție telefoni

Toată țara, sub cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic. ANM anunță un nou episod de vreme deosebit de rece

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis miercuri dimineață alerte cod galben şi cod portocaliu de vânt și viscol în toată țara, valabile pentru ziua de joi. În același timp, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol până v

Lasconi: Nu mă retrag / I-aş întreba pe colegii mei cât este darul şi cine îl dă pentru susţinerea lui Nicuşor Dan / De ce independentul are acum nevoie de susţinerea unui partid

News.ro acum 29 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat, miercuri, că nu se retrage din cursa prezidenţială, după ce mai mulţi membri din conducerea partidului au anunţat îl vor susţine pe Nicuşor Dan în cursa pentru Preşedinţia România. E le-a cerut colegilor s

Mai mulți lideri din USR, printre care și Dominic Fritz, îi cer Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Mai mulți lideri USR îi cer Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale. Potrivit surselor Gândul, Elenei Lasconi i se pregătește inclusiv suspendarea din fruntea USR. Cei care ar sta în spatele acestei mișcări sunt Clot

VIDEO Donald Trump râde de țările care încearcă să negocieze cu el taxele vamale: „Mă pupă în fund” / Ce a spus despre UE

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a ridiculizat țările care, spune el, vor să negocieze taxele vamale pe care el le-a impus unilateral, informează miercuri agenția EFE, citată de Agerpres. „Aceste țări ne sună, mă pupă în fund. O fac. Ele mor de nerăb

ANCOM face precizări în legătură cu depunerea şi soluţionarea plângerilor privind campania electorală desfăşurată online

G4Media acum o ora
Persoanele care identifică, atât pe perioada campaniei electorale, cât şi în preziua şi în ziua votului, materiale publicitare politice online neconforme pe platformele online foarte mari pot transmite o plângere către Biroul Electoral Central (BEC)

A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la Institutul Regional de Oncologie din Timişoara / Alfred Simonis: Este probabil cea mai mare finanţare din afara Capitalei, în domeniul sanitar - FOTO

News.ro acum 55 minute
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunţat, miercuri, că a fost dat ordinul de începere a lucrărilor la Institutul Regional de Oncologie din Timişoara. Potrivit lui Simonis, aceasta ar fi cea mai mare finanţare din domeniul s

China afirmă că dispune de numeroase resurse pentru a purta un război comercial cu SUA. Deocamdată, a început să cenzureze pe reţelele sociale unele conţinuturi legate de tarife şi amplifică postările critice la adresa Washingtonului

News.ro acum 41 minute
China a promis miercuri măsuri „ferme şi viguroase” pentru a-şi apăra interesele după intrarea în vigoare a noilor tarife vamale americane asupra produselor chinezeşti. Taxele pe produsele care intră în Statele Unite din mai multe ţări, după o nouă

LIVE VIDEO Crin Antonescu își lansează programul prezidențial

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR, își lansează astăzi, 9 aprilie, programul pentru alegerile prezidențiale din 4 mai într-un eveniment desfășurat la Nord Events. Sunt prezenți toți liderii coaliției, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Cătălin Pre

Vremea

București
acum

10°
mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

7°/11°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-1°/7°
sâm.

4°/7°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/4°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

10°
mie.

-1°/12°
joi

1°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/14°