Imunitatea parlamentara a fostilor ministri, respectiv ascunderea in spatele votului a doua treimi din numarul deputatilor a disparut ieri, o data cu decizia Curtii Constitutionale.
Adrian Nastase a scapat de urmarirea penala, pe baza unei decizii a Parlamentului din luna august, care cuprindea proceduri neconstitutionale.
Curtea Constitutionala (CCR) a stabilit ca prevederile din Regulamentul celor doua Camere ale Parlamentului referitoare la cvorum sunt neconstitutionale. CCR a raspuns astfel unei sesizari a PD-L, depusa la inceputul lunii iulie. Pornind de la cazul Adrian Nastase, democrat-liberalii au reclamat neconstitutionalitatea Articolul 155, alineatul 3 din Regulamentul Camerei Deputatilor, potrivit caruia este nevoie de doua treimi din deputati pentru a cere inceperea urmaririi penale a unui ministru parlamentar. Cu ocazia depunerii sesizarii, Emil Boc, presedintele PD-L, declara ca procesul de incepere a urmaririi penale in cazul ministrilor parlamentari este mai dificil decat investirea sau demiterea unui Guvern ori chiar suspendarea presedintelui.
Curtea a stabilit ca dispozitiile Articolului 155, alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputatilor contravine Constitutiei, care prevede la Art. 76, alin. 2, ca "legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera". Din aceleasi motive, CCR a mai declarat neconstitutional si Art.150, alin. 3 din Regulamentul Senatului, care prevede ca hotararea privind urmarirea penala a membrilor Guvernului "se adopta cu votul majoritatii senatorilor". Insa Curtea isi declina competentele in privinta unei alte sesizari a PD-L referitoare la existenta unui conflict de natura constitutionala intre puterea legislativa si cea judecatoreasca in privinta luarii de catre Parlament a deciziei de trimitere sau netrimitere in judecata a unui ministru p