În ultimii zece ani, consumul de medicamente cu sau fără reţetă a crescut alarmant, iar medicaţia la nimereală a devenit un obicei. Ultima modă: vitamine primăvara şi toamna, „kit” medical pentru răcelile de iarnă, caroten pentru fixarea bronzului de vară sau calciu tot anul. Ne îndopăm cu pastile! O demonstrează statisticile conform cărora consumul de medicamente creşte constant de la an la an, numărul tot mai mare de consultaţii date de medici, dar mai ales un adevărat fenomen al automedicaţiei cu care farmaciştii se confruntă în ultima perioadă.
Fiecare român are acum în casă o mică farmacie, în care sunt depozitate prevăzător pastile pentru combaterea răcelii, durerilor, gripei sau a altor afecţiuni. Obiceiul poate deveni periculos pentru cei care se ghidează după logica „mai bine să previi cu o pilulă decât să vindeci”.
Conform unui studiu dat publicităţii în luna august a acestui an de compania de cercetare Cegedim, piaţa farmaceutică a crescut cu 71,5% în ultimii zece ani. În cel de-al doilea trimestru al lui 2008, vânzările medicamentelor cu prescripţie au înghiţit peste 70% din totalul pieţei farmaceutice din România. Aceasta s-a datorat şi faptului că „fondurile alocate Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au crescut în 2007 cu peste 30% faţă de 2006”, a declarat Dumitru Lupuliasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România.
Printre medicamentele care au înregistrat creşteri semnificative ale vânzărilor în ultimul an, se află antineoplazicele şi imunomodularele, prescrise în tratamentul împotriva cancerului, cu o creştere de 26,7 procente, faţă de 2006, dar şi pastilele pentru sistemul musculo-scheletic, cu 15,8 procente şi cele pentru sistemul cardiovascular, cu încasări mai mari cu 13,3 procente.
Farmacia de acasă
Medicul Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănăt